Viorica Stoica-Canarache

Imagini și topo
Fotografie traseu

Date biografice

Născut

10.06.1931, Pitești

Decedat

07.11.2019

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Descriere

Viorica Julieta Stoica-Canarache s-a născut la 10 iunie 1931.

Dintre studentele care au practicat alpinismul și cățărătura după cel de-al doilea război mondial s-a detașat Viorica Stoica. Născută la Pitești, pe la șase ani, ea s-a stabilit în București împreună cu familia, încă din școală, firea ei sportivă și-a spus cuvîntul. A practicat atletismul (săritura în lungime, 100 metri plat) și voleiul, obținînd rezultate frumoase. Terminînd liceul, a intrat că studentă la Facultatea de Agronomie. O colegă a luat-o, într-o duminică, pe munte, urcînd amîndouă Valea Gălbenelelor din Bucegi. Au impresionat-o săritorile, cu acel farmec al cățăratului, peretele vertical ce străjuiește această vale, frumusețea peisajului, florile cărora și-a dedicat apoi întreaga viață. Ajungînd în Strunga Gălbenelelor, ochii ei au întîlnit impresionanta desfășurare a văilor Scoruși și Mălin. Muntele a cucerit-o, iar Viorica i-a rămas credincioasă. În septembrie 1951 a urmat cursurile școlii de cățărătură organizate de Secția de turism a C.G.M., la Peștera Ialomiței. Conducătorul acestui curs a fost George Petrescu (Bebe), om serios și competent. Instructor l-a avut pe Simon Culică. Timp de 32 de zile, alături de colege și colegi de cățărătură, a învățat „secretele” sportului fără spectatori.

În 1955 s-a căsătorit cu alpinistul Andrei Canarache, devenind astfel Viorica Canarache. În cadrul asociației Știința, în timpul facultății și pe urmă în cadrul asociației Recolta, Viorica a desfășurat o frumoasă activitate, realizînd numeroase premiere feminine, de vară și de iarnă, ele aducîndu-i în 1957 meritatul titlu de maestru al sportului la alpinism, fiind, astfel, prima femeie ce a obținut acest titlu la această disciplină.

Iată performanțele acestei sportive, care s-a impus încă de la început și a condus apoi, în cap de coardă, numeroase echipe feminine și mixte, vara sau iarna, fie în ture de antrenament, fie în concursuri și alpiniade, pe văile din abruptul prahovean al Bucegilor, ca și pe traseele de vară din Bucegi, Piatra Craiului, Bicaz etc.
        Bucegi:
        1952 — Traseul Coman din Umărul Gălbenelelor (Viorica Stoica, Liliana Mihailovici și Marta Mihăileanu),
        Fisura din Scoruși (Viorica Stoica și Nela Saragea),
        Hornul din Coștila (Viorica Stoica și Rodica Drăgușanu),
        Creasta Coștila-Gălbenele (Viorica Stoica și Liliana Mihailovici),
        Hornul Comănescu (Central) din Colțul Mălinului (Viorica Stoica și Andrei Canarache),
        Traseul Furcile din peretele Gălbenelelor (Viorica Stoica și Madeleine Ertl);
        1953 — traseul Surplomba Mare din peretele Gălbenelelor (Viorica Stoica și Andrei Canarache), traseu repetat și în echipă feminină (Viorica Stoica, Liliana Mihailovici, Olga Bădina și Madeleine Ertl),
        Fisura Răsucită (Viorica Canarache, Rodica Drăgușanu și Livia Rusu);
        1954 — Fisura din Colțul Mălinului (Viorica Stoica și Rodica Drăgușanu),
        Creasta Picăturii (Viorica Stoica și Rodica Drăgușanu),
        Traseul Grotelor (Viorica Stoica și Rodica Drăgușanu),
        Traseul Central din Turnul Seciului (Viorica Stoica, Nela Saragea ș.a.),
        Fisura Suspendată (Viorica Stoica, Olga Bădina și Nela Saragea);
        1955 — traseul Frontal din Turnul Seciului (Viorica Stoica-Canarache, Nela Saragea, Olga Bădina ș.a.),
        Traseul Nemeș (Viorica Canarache, Olga Bădina și George Petrescu),
        Fisura Suspendată (Viorica Canarache, Nela Saragea și Olga Bădina),
        Fisura Berbecului (Viorica Canarache și Rodica Drăgușanu);
        Cheile Bicazului:
        1955 — Fisura directă din Suhard (Viorica Canarache, Olga Bădina și Nela Saragea),
        Creasta Frumoasă din Suhard (Viorica Canarache și Rodica Drăgușanu),
        Traseul mic — Bicaz (Viorica Canarache, Olga Bădina, Rodica Drăgușanu și Nela Saragea),
        Traseul clasic din Piatra Altarului (Viorica Canarache și Rodica Drăgușanu),
        traseul nord-estic din Piatra Altarului (Viorica Canarache și Rodica Drăgușanu);
        Cheile Turzii:
        1955 — Colțul Sanșil, Colțul Rotunjit (Viorica Canarache și alte fete).

Ascensiuni de iarnă:
        1954 — Brîul Mare al Coștilei (Viorica Stoica și Olga Bădina), Valea Urzicii (Viorica Stoica, Olga Bădina și Rodica Drăgușanu), Valea Rîpa Zăpezii și Albișoara Crucii (Viorica Stoica și alte fete).
        La campionate a cucerit locul I, urcînd:
        1954 — traseul Surplomba Mare (Viorica Stoica și Liliana Mihailovici),
        Traseul Furcile (Viorica Stoica și Viorica Drăguș);
        1955 — Creasta Pietrei Craiului, iarna (Viorica Stoica și Madeleine Ertl).

Viorica Stoica-Canarache a făcut parte din Comisia Centrală de Alpinism în perioada 1954—1957.

Inginer horticultură, cercetător științific gradul I. Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu, București (1954). Cercetător, Institutul de Cercetări Horti-Viticole/Stațiunea Horticolă, Băneasa, București (1967-2000). Activitate pentru: înființarea și conservarea colecțiilor de trandafiri, garoafe, frezia, crizanteme, lalele, narcise, orhidee, plante ornamentale; introducerea în cultură a noi specii de Gerbera, Poinseția, Anthurium, Strelizia, Croton, Cymbidium. Crearea de hibrizi. (...) Studii, lucrări științifice, articole tehnice, reuniuni profesionale, numeroase expoziții floricole în țară și înstrăinătate. Recunoașteri publice.

Cărți publicate:

- Îndrumătorul floricultorului, autori Livia Ștefan, Viorica Canarache și Ana Marin, Editura Agro-Silvică, 1967;

- Crizanteme, autori Viorica Canarache, A. Mateescu, Editura Agro-Silvică, 1968;

- Ameliorarea plantelor decorative : producerea de sămânță și material săditor selecționat, autori Neagu M.I., Livia Ștefan, M. Georgescu, Viorica Canarache, Editura Ceres, 1976.

Se încarcă traseele…

Comentarii

0 comentarii

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-08-17 14:54 UTC
AcasăTrasee
HartăCont