Având aspectul unei spintecături rectilinii care împarte simetric fața nordică a Colțului Mălinului, Hornul Central prezintă cel mai direct și mai bine individualizat dintre traseele ce leagă obârșia Văii Seci cu Brâul Mare al Coștilei. Două praguri orizontale, care intersectează la distanțe aproape egale linia de escaladă a hornului, separă cele trei porțiuni distincte ale traseului, formate din: fisura inferioară, de cca. 35 m înălțime și de o înclinație de cca. 60°, porțiunea centrală, de aspectul unui horn îngust și ușor surplombant în partea finală, și, în sfârșit, porțiunea superioară, de un aspect aproape similar, și care ia sfârșit sub Colțul Mălinului.

De la baza peretelui și până la înălțimea platformei imediat superioare, traseul primei L.C. se escaladează cu ușurință de-a lungul unei fisuri înguste, săpată în trepte și de o înclinație mijlocie. Deasupra primei platforme, care încinge fața nordică pe toată desfășurarea ei, formând un excelent loc de regrupare, peretele din stânga devine convex și lipsit de prize, pe o porțiune de câțiva metri, în timp ce fundul hornului apare ușor surplombant.
Escaladăm acest prim obstacol mai dificit, asigurați în piton, după care, un pasaj de dificultăți similare și două trepte succesive, verticale, sunt trecute printre pereții tot mai apropiați ai hornului.

A 2-a L.C. ia sfârșit, după o înălțime de cca. 30 m, pe o platformă largă, unde ne regrupăm. Din acest punct escalada continuă printr-un canion foarte îngust și ușor înclinat, care se termină sub două dale verticale, surplombante și paralele.

Strecurându-ne printre ele, prin ramonaj (a 3-a L.C.), ajungem curând sub o boltă foarte proeminentă, a cărei trecere ne obligă să ieșim pe fața peretelui orizontal și apoi în sus. Depășind și acest pasaj dificil, înclinația hornului se atenuează, iar ascensiunea ia sfârșit pe platforma de o suprafață restrânsă a colțului.