Hornul din Peretele Coştilei
■
Traseu clasic, 2B, 4c/4c+ (4c/4c+), 5 LCDescriere
Parcurgeri (1)
Referințe (3)
Istoric editare
Imagini și topo

Hartă
Sumar
Descriere
LC 1: Se urcă din firul Văii Coştilei pe nişte feţe friabile şi puţin delicate (gradul II) vizând intrarea în horn. Primul piton este exact unde începe hornul, adică la ~40 m de firul văii. Pe următorii 15 m mai sunt o clepsidră şi 1-2 pitoane.
LC 2: Se ajunge apoi la baza unui horn cu bolovan încastrat deasupra. Se poate ieşi pe faţa din stânga unde se găsesc 2 pitoane, apoi în sus şi uşor oblic dreapta spre bolovanul încastrat. Se poate trece direct peste bolovan (fără nicio asigurare) sau se pot asigura pitoanele din horn de sub bolovan şi se parcurge ieşirea din horn. Depăşirea acestui bolovan este cea mai dificilă parte a traseului. Posibil să se poată aborda direct acest horn (?), dar noi nu am încercat această variantă.
LC 3: Următorii ~40 m sunt pe teren uşor, uneori cu pietre instabile şi conduc la baza următorului horn.
LC 4: Hornul se urcă direct, are asigurări multe, este uşor (gradul III) şi foarte frumos. După horn mai urmează ~20 m de traseu printr-o zonă uşoară, dar friabilă după care se iese în jnepeni. Traseul iese la finalul primei lungimi din Creasta Coştila-Gălbenele.

Surse
danabaza.blogspot.ro - http://danabaza.blogspot.ro/2010/08/costila-nu-ma-uita-3b-si-hornul-din.html
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, Bel Alpin, București, 2000
Dan Popescu, Hornul din Peretele Coștilei, Buletinul CAR, anul VII, nr. 3/1939, p. 67-69.
Pentru premiera de iarnă: N. Baticu, R. Țițeica, Pe Crestele Carpaților, p. 240.
Sumar
Dificultate
| Grad clasic | 2B |
|---|---|
| Număr lungimi | 5 |
| Durată parcurgere | 2 ore |
Conversie grade
Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.| Sistem | Impus | Rotpunkt |
|---|---|---|
| UIAA | 5 | 5 |
| Fr | 4c/4c+ | 4c/4c+ |
| Brit | S/HS | S/HS |
| YDS | 5.7 | 5.7 |
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Localizare
| Altitudine plecare | 1900 m |
| Orientare | S |
| GPS | 45.43005376306115, 25.497231160060892 |
Premieră și reparații
Premieră
23.07.1939
- Niculae Baticu
- Gheorghe Creangă
- Giulio Goretti
- Madeleine Knapp
- Dan Popescu
Premieră iarnă
25.03.1951
- Asociația Spartac
Cele mai bune luni
Hartă
Coordonate GPS
Refugiul Costila
45.431042, 25.501037
Intrarea în traseu
45.430054, 25.497231
Wishlist
Salvează acest traseu© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.