După ce escaladăm unul din hornurile de la intrare, putem privi în amonte, identificând linia unui vâlcel năpădit de vegetaţie şi în parte presărat cu pâlcuri de jnepeni. Înaintând până la capătul de sus al acestuia, întâlnim o faţă mai înclinată, pe care o escaladăm în cadrul a patru lungimi de coardă. De reţinut că în cea de-a patra l.c. traseul trece de pe faţa corespunzătoare văii Tămăşelului, aflată în dreapta noastră, pe faţa văii Bârsa Tămaşului, aflată în stânga. Regruparea din această ultimă lungime o efectuăm într-o strungă de mici dimensiuni.
Din dreptul strungii coborâm 2m spre stanga în albia unui vâlcel, pentru ca prin grohotişul lui să urcăm până “La Pridvor" (1820 m alt.), unde firul se pierde, prelungindu-se cu o fisură deschisă, conturată în pereţii umerilor. În continuare, coboram in stanga cam 15-16m pana la baza unui horn situat pe latura nordică a umărului prin care urcam pana la capatul de sus alacestuia. Intervalul ia sfârşit într-un punct mai deschis, de unde, pe verticala unei feţe ce nu depăşeşte 20 m înălţime, ne căţărăm până pe eşarfa verde a Brâului de Mijloc (1920 m alt.).

Escalada zonei Umărului de Mijloc începe cu o traversare către stânga, de-a lungul Brâului de Mijloc, vizând o lespede ce seamănă cu un
acoperiş de colibă. Din dreptul acesteia urmăm linia unui horn până la înălţimea Brâului de Sus. Umărul de Sus prezintă un perete greu de
escaladat, ceea ce ne obligă să-l ocolim prin stânga, unde avem posibilitatea de a continua escalada de-a lungul unui horn, prelungit în final cu o muchie. După regrupare escaladăm feţele uşor friabile care sfârşesc pe Creasta Sudică a Pietrei Craiului, la sud de vârful Grindului.