Albișoara Hornurilor

De la Verdeață, mai exact de pe pintenul unde se pun aici corturile, confluența Văii Albe cu Albisoara Hornurilor este greu depistabilă, iar firul acesteia din urmă este ascuns complet privirilor. Exact vizavi de pinten deslușim însă o copaie stincoasă, iar nu cu mult deasupra ei un horn cu pereții apropiați (a nu se confunda șiștoaca abruptă aflată imediat în stinga) – pendinte de traseul cautat. După ce depășim cu oarecare atenție copaia, avansăm pină sub horn. Ascensiunea acestuia pune probleme, motiv pentru care il evităm prin dreapta. Dacă pină acum am deslușit cu greutate linia văii, deasupra amintitului obstacol aceasta vădeste o tăietura foarte clară (dominată la obirșie de hornurile care i-au dat numele).

Ne aflăm la această înăltime într-un canion, al cărui mal din dreapta este accesibil pină înaintea ultimei treimi a văii. În talveg se succed citeva săritori, care la început de sezon (când e mizgă, dar și lipsă de antrenament) pot pune probleme. Ieșirea din canion este marcată de o săritoare cu frunte de pămint, unde săltăm în dreapta peste o crestuliță, într-un jgheab pendinte de o ramură a văii ce a luat naștere pe nesimțite ceva mai jos.

Cum malurile sint aici foarte tentante, abandonăm pentru o vreme firul, revenind în el in zona unde malurile se inăspresc, gonind vegetația. Singura problemă este de aici un obstacol în două trepte, pe care il depășim în ramonaj. Notăm si o săritoare extrem de îngustă care se trece plăcut, prin exterior. Citeva zeci de metri mai sus pășim pe Briul Hornurilor, unde ascensiunea albișoarei omonime ia sfirșit.