Muchia Coloanelor din Orga Mare
Traseu clasic • 4A, 6a (A0) • 5 LC
Imagini si topo



Sumar
Date traseu
Tip
Traseu clasic
Grad
4A, 6a (A0)
Lungime / pasaje
5 LC
Numar lungimi
5
Durata parcurgere
3 ore
Durata acces
3 - 4 ore
Sezonalitate
Luni recomandate
Iunie, Iulie, August, Septembrie
Luni acceptabile
Mai, Octombrie
Luni de evitat
Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Noiembrie, Decembrie
Istoric si premiere
Premiera
Roland Welkens, Ionel Coman · Iulie 1959
Descriere scurta
Descriere
Descriere Dan Colniceanu (2025)
Cu o lungime de peste 180 m, traseul urmează patru lungimi de coardă (grad max. 6+/A0), combinând fețe căzute, hornuri, fisuri și creste aeriene. Deși nu extrem de dificil tehnic, necesită atenție sporită din cauza terenului friabil și asigurărilor rare pe unele pasaje.
LC1 – 55 m, grad 5+
Lungimea începe din dreptul Hornului Negru, urcând inițial pe o față cu prize căzute, care pare accesibilă privită de jos. Ne orientăm apoi spre hornul din dreapta, unde întâlnim primul piton. Continuăm pe horn până ajungem pe o brână evidentă. Aici putem regrupa la asigurări mobile sau putem traversa brâna la 90° față de direcția urcării, până la baza unei coloane proeminente. Regrupare comodă la o zadă. Lungime friabilă și slab asigurată (3 pitoane).
LC2 – 40 m, grad 6/6+ A0
Dintr-o zonă cu grohotiș, urcăm un horn ușor care ne scoate într-o șa, de unde începem cățărarea pe creastă. După scurt timp identificăm două pitoane legate cu o cordelină. Continuăm tehnic pe o fisură cu suficiente asigurări fixe, dar prize mici. După pasul cheie, ne orientăm ușor spre dreapta pe fața țancului și, după 1-2 asigurări mobile, ajungem într-o zonă aeriană unde regrupăm la mobile sau țancuri.
LC3 – 40 m, grad 6+
Pornim din regrupare pe o terasă ierboasă instabilă, unde putem asigura un piton în flancul drept. Traseul nu urmează hornul central evident, ci ne orientăm spre stânga, către un horn mai îngust. La baza acestuia se află un bloc de stâncă ce permite asigurare bună la mobile. Continuăm pe horn sau pe creasta din stânga acestuia până la o brână cu jnepeni. Regrupare la jnepeni.
LC4 – 50 m, grad 6+, A0
Plecare spectaculoasă din regrupare: traversăm expus o creastă asigurați în 2 pitoane, după care capul de coardă devine invizibil. Urmează o porțiune verticală pe un horn larg, încheiată cu o secțiune delicată, cu prize puține. Ieșirea se poate asigura la jnepeni sau se continuă până pe următoarea creastă, care marchează finalul Muchiei Coloanelor. Ieșirea este expusă. Lungime bine asigurată, dar cu roca friabilă.
Descriere monografie Piatra Craiului 1984:
Traseul urmează linia cea mai pronunţată a muchiei Peretelui Orga Mare. Parcursul, realizat de alpinişti cu multă experienţă, se desfǎşoară de-a lungul unor obstacole cu rocă sănătoasă, în parte lipsită de vegetaţie. Pitoanele nu sunt prea numeroase (sunt dispuse numai în punctele absolut necesare), lăsând ca celelalte obstacole să fie depăşite prin căţărare liberă.
Escalada primei l.c. începe la circa 20 m în stânga limitei superioare a Săritorii de sub Găvan, unde peretele formează un intrînd cu obstacole suprapuse ca olanele unui acoperiş. Primele pitoane, dispuse printre aceste obstacole, le întâlnim la diferite distanţe, fixate aproape paralel cu jgheabul umed al Hornului Negru, aflat în dreapta. Dintr-o platformă mai pronunţată, pe care o întâlnim la circa 20 m, identificăm către stânga muchia uşor conturată din perete şi punctată din loc în loc cu mici pâlcuri de jnepeni; la baza acesteia facem regruparea.
Primele pasaje din a doua l.c. le depăşim prin căţărare liberă, dar mai sus, un pasaj lipsit de prize ne obligă să înaintăm cu ajutorul scăriţelor pe care le fixăm în pitoanele existente.
După regrupare reluăm escalada în cea de-a treia l.c. La început depăşim un ţanc mic, după care găsim posibilitatea de a prinde deschiderea unui horn aproape vertical. Pentru depăşirea acestuia folosim la maximum scăriţele, solicitând şi pitoanele, fără de care înaintarea ar fi extrem de dificilă. La limita superioară a hornului, considerat cel mai greu obstacol al traseului, ne regrupăm pe o mică platformă situată în stânga.
Continuând escalada pe a patra l.c., executăm o traversare către dreapta, depăşind muchia unui turn, iar mai sus ne regrupǎm din nou la începutul fisurii finale a traseului.
Folosind pitoanele de pe traseu, în a cincea l.c. escaladăm o faţă cu înclinaţia pronunţată, ajungînd în final pe Muchia Padinei Închise, unde traseul ia sfârşit.
Acces
de Peretele Orga Mare. Din acest punct identificăm intrarea pe două trasee alpine. Primul este Hornul Negru, ușor de găsit după culoarea rocii care a inspirat numele.
La circa 20 m în stânga acestuia se văd câteva pitoane dispuse de la stânga la dreapta, în lungul unui pasaj umed care constituie primul obstacol al traseului Muchia Coloanelor din Orga Mare.
Retragere
Dan Colniceanu 2025:
Se traversează creasta aeriană (10–15 m), apoi din șaua cu jnepeni urcăm aproximativ 150 m spre creasta Padinii Închise, pe un vălcel ierbos, solicitant din cauza vegetației alpine. Din creasta principală ne orientăm spre stânga, printr-o zonă cu jnepeni deasă, până în amfiteatrul Vălcelului Săritorii de sub Găvan. Coborârea se face pe lângă peretele stâng. O săritoare de aproximativ 20 m necesită un rapel, iar în scurt timp ajungem deasupra Săritorii de sub Găvan.
****
Coborârea se face urmând creasta către stânga (nord, față de linia de escaladǎ a traseului), până în strunga Vâlcelului Săritorii de sub Găvan, bine conturată și ușor de identificat. Din strungă coborâm liber pe vâlcelul amintit până deasupra unei săritori, unde întâlnim pitonul dispus special pentru fixarea corzilor. Prin intermediul unui rapel reușim să depășim ruptura de pantă inaccesibilă.
După recuperarea corzilor continuǎm coborârea prin vâlcel și pe fețele acestuia, ajungând fără dificultăți la baza traseului escaladat. În continuare, Săritoarea de sub Găvan poate fi depășită tot prin intermediul unui rapel, folosind în acest scop pitonul dispus în peretele din stânga văii.
Surse
roclimbing.ro - http://www.roclimbing.ro/muchia-coloanelor-din-orga-mare-2/
Piatra Craiului Turism-Alpinism - Emilian Cristea, 1984
https://colniceanudan.ro/2025/08/15/muchia-coloanelor/
Ion Coman, Am indragit muntii, 1963
Nomenclatorul traseelor
Comentarii si parcurgeri
Comentariu · Rupi · 04 oct. 2019, 09:02
Descrierea din ''Am indragit muntii'', 1963: Cu ocazia primei recunoașteri aperetelui, într-o dimineață de iunie 1959, îndată ce am pătruns pe limba degrohotiș a căldării inferioare, am numărat zece capre negre păscînd liniștite,cîteva zeci de metri mai sus. Ele s-au depărta-t fără grabă, iar noi am intratla stînga pe firul îngust al padinei, am trecut cele trei săritori și ne-amales cea mai înaltă, proieminentă și promițătoare creastă din Marea Orgă. Îndreapta acesteia se adîncește albia unui vîlcel, întrerupt la bază de douăsăritori verticale, fiecare de cîte douăzeci de metri înălțime. Găvanul ascunsîntre ele reprezintă țin-ta primului atac, peste lespezile umede ale pereteluiinferior. Cea dintîi lungime de coardăface așadar un mic ocol către dreapta, spre stînca uscată, folosind șaptepitoane (1) pentru a ieși în găvan. Cu un pas mare reușim din imediataapropiere să prindem firul crestei. Următoarea lungime de coardă se desfășoarăîn cățărare liberă, apoi ritmul înaintării încetineș-te iarăși, în fața uneimuchii subțiri și verticale. Șase pitoane cu scărițe de picior ajută săcîștigăm creștetul dințat al muchiei și să ne regrupăm (2). A treia lungime neconduce sub turnul final, alături de acul de piatră înfipt la baza unui hornfoarte îngust și aproape vertical. Cățărîndu-mă peste blocul ascuțit, am intratîn strîmtoarea pereților săi, convins că am găsit punctul slab al turnului. Înziua aceea nu am înaintat totuși mai mult de zece metri, fiind apoi siliți,neavînd suficiente pitoane subțiri, să ne dăm bătuți și să coborîm în treirapeluri pînă la baza peretelui. În toiul lunii lui Cuptor amrevenit la Diana,dormind peste noapte în pod, pe brațe de fîn. Dimineața am urcai: pe BrînaCaprelor, în căldarea superioară a Padinei Închise, și am găsit de acoloposibilitatea unei traversări, direct la blocul ascuțit (3) de sub turn. Deastă dată m-am cățărat cu mai mult curaj printre pereții hornului strîmt și,suspendat în scărițe aproape o oră, am căutat locul potrivit pentru a înfigepitonul care trebuia să ne scoată din încurcătură. Lungimea de coardă măsoarănumai douăzeci de metri, dar cedează abia la al treisprezecelea piton, sfîrșindpe fața din stînga turnului, unde apare o mică platformă (4). Traversarea înapoi pestecreastă, deși foarte aeriană și expusă, reușește cu două pitoane, oferindu-nede cealaltă parte, în plin soare, un minunat loc de odihnă, deasupra căruiadouă fisuri abia desenate se pierd pe fața stîncii. De creștetul turnului nedesparte o singură lungime, însă verticală și obositoare. În sunetulloviturilor de ciocan, opt pitoane se înșiruie pe fisura din dreapta, apoiîncordarea ia sfîrșit după cinci ore de-cățărare, în jnepenișul vîrfului.
Parcurgere · Vlad Isac · 08 aug. 2015
Parcurgere · Sebi Panceac · 08 aug. 2015
Parcurgere · Lucian Apostu · 01 ian. 1900
