Taina Duțescu-Coliban

1 ascensiune iarnă
Imagini și topo
Fotografie traseu
Fotografie traseu
Fotografie traseu
Date biografice

Născut

1943, Cernăuți

Decedat

11.05.1992, Dhaulagiri

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Descriere

Prima plimbare pe munte a făcut-o pe cînd era copil, cu părinții (Dan și Viola Duțescu), pe Tîmpa. Tot cu părinții, la care s-au adăugat prietenul familiei Mihai Izbăsescu și fiica acestuia, de o vîrstă cu Taina, a mers, ceva mai tîrziu, în Parîng și Retezat. După ce a intrat în facultate, cam pe la 18 ani, prin 1961-1962, a început sa facă excursii pe munți însoțită de colege, colegi sau singură. În toamna anului 1962, s-a înscris în secția de alpinism a asociației I.T.B., secție antrenată de Mircea Gheorghiu.

A participat la alpiniada de iarnă din 1963 și a urcat, pe zăpadă, Valea Gălbenelelor și Hornul Coamei. La alpiniada de vară din Piatra Craiului (1963) a escaladat Degetul lui Călineț. Cornul Caprei l-a suit Taina cu Alexandru Breahnă, iar apoi traseul Surplomba Mare din peretele Gălbenelelor (Bucegi) și Fisurile Centrale din peretele Văii Albe. Taina Duțescu-Coliban a îndrăgit dansul prizelor, desprinderea de pămînt și zborul pe verticală spre înălțimi. După aceste succese a urmat o serie întreagă de ascensiuni. Menționăm pe cele principale:
        1965 - traseul Fisura Mare din peretele Văii Coștila (Taina Duțescu-Coliban, Emil Coliban, Mircea Săndulescu);
        1965 - Fisura Albastră (Taina Duțescu-Coliban, Emil Coliban);
        1969 - traseul Fisura Artei din Cheile Bicazului (Taina Duțescu-Coliban, Emil Coliban);
        10-13 ianuarie 1970 — premiera de iarnă a traseului Speranței din peretele Văii Albe (Emil Coliban, Taina Duțescu-Coliban, cu trei nopți petrecute în perete);
        1977 - traseul Fisura Albastră (Taina Duțescu-Coliban, Sanda Dumitrescu-Isăilă),
        - traseul Santinela de la Gîtul Iadului din Cheile Bicazului (Taina Duțescu-Coliban, Sanda Dumitrescu-Isăilă), ambele trasee constituind premiere feminine.

În 1974 Taina Duțescu-Coliban s-a căsătorit cu Emil Coliban, încă înainte de căsătorie, a făcut două ascensiuni în munții din Alaska: muntele Lucania, (5.227 m) și muntele Steel, (4.883 m), cu grupul Joseph LalBell, în premieră pe fața de sud. Tot peste hotare a mers în 1973, în Caucaz, pe Ușba de nord (4.694 m), (Emil Coliban, Taina Duțescu și Ion Zincenco). În 1980, Organizația Internațională de Alpinism Feminin „Rendez-vous Hautes Montagnes", fondată în 1968 în Elveția și avînd sediul central în localitatea Engelberg din Engadin, a făcut o invitație și fetelor noastre. Au participat Taina Duțescu-Coliban, Sanda Dumitrescu-Isăilă și Liliana Becea. Au escaladat: Pilierul estic din Piz Palu (3.900 m) din masivul Bernina (Taina Duțescu-Coliban și Virginia Cohlman, echipă mixtă), creasta Kuffner-Arete de la Tour Ronde, în Mont Blanc (Taina Duțescu-Coliban și Sanda Dumitrescu-Isăilă), traseul Monacci-Eperon des Cosmiques în Mont Maudit (Dominique Marchal, Denise Escande și Taina Duțescu-Coliban), traseu cotat „tres difficile". 

Taina Duțescu-Coliban a activat în asociația I.T.B. pînă în anul 1968 cînd aceasta s-a desființat, sportivii ei trecînd la asociația Progresul. După desființarea secției alpine a acestei asociații (1973), Taina a trecut la Sănătatea, apoi la Clubul sportiv universitar București. Din anul 1976, Taina Duțescu-Coliban este deținătoarea categoriei întîia de clasificare sportivă la alpinism.

În 1981, Taina Duțescu-Coliban a fost din nou invitată în Franța de către organizația "Rendez-vous Hautes Montagnes", iar Emil Coliban de Federația Franceză de Alpinism, împreună au realizat trei escalade de mare răsunet, semnalate de revistele de specialitate, înscriind o frumoasă pagină de istorie a alpinismului românesc în Alpi.

Alături de Sanda Dumitrescu-Isăilă a alcătuit prima expediție feminină românească în Himalaya, fiind văzute ultima oară pe 11 mai 1992 în timp ce urcau spre vârful Dhaulagiri (8167m).

Se încarcă traseele...

Comentarii

0 postări

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.