Francisc Wild

S-a născut în Arad la 2 aprilie 1939.

A început să meargă pe munte din 1950, la îndemnul profesorilor de la liceul mixt din localitate. Totodată, a început și practicarea concursurilor de orientare, avînd ca îndrumător prețios pe Kálmán Dávidházy, pe atunci șeful Biroului local de turism-Arad, organizatorul primului concurs de orientare din țară, în Munții Zarandului (1947). În perioada 1950-1960 a mai practicat, ca sport de performanță, înotul și caiac-canoe și s-a pasionat de speologie. Urmînd școala tehnică sanitară din Cluj-Napoca, în 1960 s-a înscris la secția de alpinism a asociației Metalul din localitate, avînd ca îndrumători pe Andrei Moldovan și pe Miklós Gyöngyösi. Cu această secție a obținut, în 1961, categoria întîia de clasificare sportivă la alpinism, pe care a menținut-o pînă în 1971. După absolvirea școlii, întorcîndu-se acasă, a organizat o secție de alpinism la asociația Sănătatea Arad. Cu aceasta a participat la toate campionatele republicane obținînd locuri între III (1966) și VI. Din 1965 a devenit antrenor la alpinism, urmînd, totodată, și cursurile fără frecvență de la I.C.E.F.—Timișoara. Pentru perfecționarea sa, Francisc Wild a participat la două școli de ghizi (septembrie 1968 și aprilie 1969) în Tatra înaltă, organizate de I.C.E.F.—Bratislava, Fiecare curs a durat două săptămîni. În acest timp, a avut ocazia să se cațăre cu alpiniști slovaci, cu renume internațional, membrii în expedițiile slovace pe Nanga Parbat: Iosef Psotko, Gejza Hăk și Ladislav Andrássy.

În 1969, Francisc Wild a fost angajat ca antrenor la secția de alpinism a Clubului sportiv Politehnica Timișoara. În 1970, suferind un grav accident în traseul Comorilor din Cheile Nerei (a ieșit un piton, după care au urmat încă 4-5, fiind superficial bătute de autorii premierei), a trebuit să renunțe la sistemul competițional.

După zece ani, între 1979 și 1982, a activat la secția alpină a asociației Metalul Gheorghieni. Separat de această activitate bogată, Francisc Wild a mai efectuat și o seamă de premiere alpine.

Trasee de iarnă:
27-31 decembrie 1964 — cabana Gura Apei—Șaua Iepii—Vîrful Țarcu—Muntele Mic (traversare cu schiurile, 35 kilometri) (István Kocsik, László Kocsik, Francisc Wild);
1 martie 1970 — Creasta Meteorologiei (Vîrful Țarcu), traseu de colțari (Eugen Seracin, Sorin Suciu, Francisc Wild, cap schimbat).
Traversări de masive, „solo":
martie 1973 - creasta Munților Făgărașului de la Vîrful Scărișoara pînă la cabana Podragu;
ianuarie 1974 - creasta masivului Făgărașului de la cabana Sîmbăta la cabana Plaiul Foii;
februarie 1974 - creasta Pietrei Craiului de la Curmătură la Șaua Funduri;
decembrie 1981 - Munții Gurghiului de sud, traversare cu schiurile.

Francisc Wild, spre deosebire de mulți alpiniști cățărători, a avut și continuă să aibă și preocupări publicistice (Wild Ferenc, Szaniszló Jozsef, Hegymăszok Konyve (Manual de tehnică alpină), Editura Kriterion, 1978; Nan Aurel, Páli Tibor, Wild Ferenc, Gyilkostó Békásiszoros (Lacul Ghilcoș—Cheile Bicazului) lucrare în curs de elaborare. Ambele lucrări sînt scrise în limba maghiară.

* * *

După evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureș, s-a mutat în Ungaria.

Wild Ferenc: A Békás-szoros és környékének sziklamászó kalauza, DIMAP, Budapesta, 1999.

Wild Ferenc: Cheile Bicazului. Ghid de alpinism, DIMAP, Budapesta, 2001
Wild Ferenc, Békás-szoros hegymászókalauz, Budapest, 2012

Ferenc Wild - Alpinism în Cheile Bicazului, România Pitorească, 2014