Explorator zone

Creasta Mălinului

Traseu clasic, 2B, 4c/4c+, 7 LC
Print / PDF
Descriere
Parcurgeri (20)
Fotografii (4)
Referințe (18)
Istoric editare

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Imagini și topo
Sursa foto: Rupi (2011). Desen: A. Badea
Fotografie traseu
Sursa foto: Rupi (2020)
Fotografie traseu
Sumar

Pitoane

Asigurări mobile

Creastă

Horn

Iarbă

Friabil

Fantastic

Acces

Sunt trei variante de acces:

- Valea Țapului până la Brâul cu Jnepeni, apoi pe brâu și Creasta Frumoasă până la obârșia Văii Seci a Coșțilei și baza Colțului Mălinului;

- Valea Seacă a Coștilei, fie integral din Valea Cerbului și până la obârșie, fie parțial din Brâul Caprelor (pe care intrăm din Valea Mălinului);

- Valea Mălinului până sub Colț, și apoi printr-un horn și jnepeni (nerecomandat).

Descriere

LC 1: Se pornește din Brâul cu Jnepeni, din dreptul crestei matematice a Colțului Mălin, și se urcă pe stânga (versantul dinspre Valea Mălinului), peste mici praguri cu stâncă și iarbă. Un prim piton cu inel apare la baza unui horn, care se urcă direct; prizele sunt mici, dar par solide. Ieșirea se face delicat pe o rampă ascendentă de iarbă. Alternativ, mai ușor, se urcă pe dreapta spre un piton mare, după care se poate traversa spre stânga. Pe dreapta, la nivelul picioarelor, este o fisură unde se poate monta o protecție mobilă. În față este un pâlc de jnepeni deasupra unui bolovan, care se ocolește pe stânga și se ajunge la baza unui alt horn, unde este și un piton. Locul este comod și se regrupează la jnepeni și la pitonul întâlnit. (40m, grad 4 pe horn).

LC 2: Se poate alege hornul de deasupra regrupării (mai ușor, dar cu pas delicat la ieșire) sau fisura din dreapta ei (mai dificil). În cazul urcării prin horn, întâlnim un piton nou la jumătate. Ieșirea este delicată, se face pe iarbă, cu prize mici la picioare și nimic la mâini. Suntem într-o zonă înierbată, de unde se vede releul și următoarea treaptă verticală a crestei. Ne orientăm spre dreapta, la început pe iarbă și apoi peste un prag stâncos, după care facem câțiva pași spre est și urcăm creasta (care acum este în stânga noastră), unde este și un piton vechi; pasajul până în creastă este foarte friabil. La ieșirea pe muchie este un piton vechi, unde este foarte important să se folosească o buclă lungă, altfel frecarea corzii va fi foarte mare. Se continuă aproximativ orizontal, expus, până în pâlcul de jnepeni de la baza următorului umăr, unde se regrupează la jnepeni (50m, grad 4).

LC 3: Se urcă hornul direct, pe prize mici, dar bune. Este bine asigurat, cu 4 pitoane, dintre care un morcov vechi, probabil de la premieră. Ieșirea este, din nou, delicată, peste un piept de piatră și iarbă, unde jnepenii de deasupra ajută. Se ocolește pâlcul de jnepeni și se iese deasupra lor, unde se regrupează o ancoră mecanică (25m, grad 5).

LC 4: Se urcă direct pe creastă și se traversează o porțiune lungă, puțin înclinată, cu iarbă și stâncă. Lungimea este ușoară și este asigurată cu un singur piton, iar regruparea poate fi făcută la jnepenii uscați, la baza peretelui, sau la mobile (40m, grad 1).

LC 5: Sunt două variante: fisura evidentă, asigurată cu un piton dincolo de jumătatea ei (dificil și periculos la cădere) sau pe muchia crestei din stânga (expus, friabil, dar ușor). Se iese imediat sub vârful Colțului, unde, pentru a evita frecarea corzii, se regrupează înainte de descățărarea până la ieșirea din Hornul Ascuns (20m, grad 3).

LC 6: Se descațără (sau se poate rapela peste unul dintre puținii bolovani mai solizi ai vârfului) până la ieșirea din Hornul Ascuns, după care se continuă pe creastă, ușor descendent și expus, până la baza Dintelui dintre Colți. Dintele se traversează pe dreapta, cu un piton la început, pe un brâu îngust de piatră pentru un pas și apoi ascendent (piton) și ușor delicat până la capăt (încă un piton). Regrupare comodă după Dinte (30m, grad 3).

LC 7: Se continuă orizontal prin jnepeni până la baza Colțului de Sus. Traversarea se face pe dreapta, pe un brâuleț, unde sunt în total 3 pitoane, toate în prima jumătate a traversării. Se ajunge destul de ușor în firul Văii Țapului, pe care continuăm elementar până în Brâul Mare al Coștilei (40m, grad 2).

Retragere

Pe Brâul Mare al Coștilei:

- spre dreapta, spre Valea Priponului și Valea Cerbului;

- spre stânga, în coborâre cu lanț în talvegul Văii Mălinului și apoi coborâre pe vale sau continuare pe brâu;

- alternativ, după coborârea din vârful Colțului Mălin se poate coborî pe Hornul Ascuns în două rapeluri lungi, prima ancoră fiind la 15-20m sub nivelul crestei, pe stânga în coborâre (primul rapel aproximativ 35m, al doilea 40m);

Surse

RT detaliat Marius Popescu septembrie 2017;
Bucegii Turism Alpinism Ed. a 2-a, rev. și adăugită
 - Emilian Cristea, N. Dimitriu, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1964;
Trasee alpine în Carpați, Walter Kargel, Editura Sport-Turism, 1976;
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, Bel Alpin Tour, București, 2000;

N. Dimitriu, C. Tico, Creasta Mălinului - Buletinul Alpin, Anul III, septembrie-decembrie 1935, nr. 3-4, pag. 20-22;

Mircea Ordean, Sus la munte, la izvor, vol. I, pag. 250 și urm

Comentarii

0 comentarii

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Sumar

Pitoane

Asigurări mobile

Creastă

Horn

Iarbă

Friabil

Fantastic

Grade

Grad clasic2B

Conversie grade

Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.

SistemImpusRotpunkt
UIAA5
Fr4c/4c+
BritS/HS
YDS5.7

Dificultate

Număr lungimi7
Durată parcurgere2-3 ore

Rating

Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Cotații sugerate de utilizatori
(0)

Autentifică-te pentru a adăuga o cotație.

Premieră și reparații

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-08-17 19:45 UTC
AcasăTrasee
HartăCont