Explorator zone

Phoenix

Traseu clasic, 5B, (5c, A0), 5 LC
Print / PDF
Descriere
Parcurgeri (0)
Fotografii (2)
Referințe (2)
Istoric editare

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Imagini și topo
Sursă: Cătălin Crețu
Sursă: Vlad Condratov
Sumar

Pitoane

Asigurări mobile

Fisură

Iarbă

Fantastic

Descriere

Este un traseu cu pași dificili, are câteva pasaje frumoase și merită urcat, mai ales că este într-o zonă ceva mai ieșită din circuitul alpiniștilor. Din păcate, reamenajarea s-a făcut cu exces de zel.

LC 1: La început dăm de câteva spituri, apoi ajung pe o porțiune friabilă unde asigurările sunt rare. Ajungem sub o fisură îngropată în iarbă, mai punem un friend și regrupăm la două corniere pe care le putem dubla cu un hex.

LC 2: Începem a doua lungime cu spraițuri sănătoase, pe o fisură largă, care surplombează. Aici apar primele expansoare puse cu exces de zel. Ancorele sunt montate lângă fisuri unde s-ar putea pune ușor nuci sau frienduri, în unele locuri, pe fețe, distanța dintre spituri este de 1,5 m. După depășirea fisurii ieșim și traversăm stânga, peste o placă, mai urcăm un pic și dăm de o regrupare cu lanț. Cu 60m s-ar putea ajunge la această regrupare dintr-o singură lungime.

LC 3: Pornim inițial pe o zonă cu multă vegetație, apoi traversăm lung dreapta. Asigurările sunt mai rare aici, dar pe traverseu este pusă o coardă fixă al cărei rol nu îl văd. Pasajele sunt de gradul 6, prizele ușor de găsit și din belșug. Ajungem la surplomba care trebuie depășită. Aici sunt spituri din 2 în 2m. Trecem artificial surplomba, apoi depășim un pasaj foarte fain, de liber, până în regrupare.

LC 4: Începe cu un traverseu stânga și depășirea unei fisuri fine, dificile. Pașii de liber alternează cu cei de artificial, în prima parte. Mai sus trecem liber, urcăm o fisură și câteva praguri de stâncă și ajungem într-o regrupare comodă, aflată pe o brână largă.

LC 5: Începe cu o față spălată, care se trece cu un artificial sec, din spit în spit. Urmează o fisură scurtă, frumoasă, apoi o alta ceva mai largă, un hornuleț și o creastă și suntem sus.

Retragere

Retragerea o facem pe picioare. Coborâm în direcția opusă peretelui pe care l-am urcat, ajungem într-o strungă și coborâm printr-un horn larg spre poteca marcată.

Comentarii

0 comentarii

Tot ce vezi aici e scris de alți cățărători și alpiniști. Informația despre trasee rămâne bună doar dacă cei care le parcurg o mai și scriu. Cu un cont îți poți nota parcurgerile, iar observațiile tale ajută pe următorul care intră pe traseu.

Sumar

Pitoane

Asigurări mobile

Fisură

Iarbă

Fantastic

Grade

Grad clasic5B
Grad artificialA0

Conversie grade

Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.

SistemImpusRotpunkt
UIAA6
Fr5c
BritVS
YDS5.9/5.10a

Dificultate

Număr lungimi5

Rating

Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Cotații sugerate de utilizatori
(0)

Autentifică-te pentru a adăuga o cotație.

Parcurgeri recente

Nicio parcurgere înregistrată încă.

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-08-17 21:27 UTC
AcasăTrasee
HartăCont