Inapoi la traseu

Trasee / Bucegi / Coștila / Țancul Mic / Petit Jackson

Petit Jackson

Mixt • M4 • 4 LC

Actualizat: 15.07.2026 · URL: https://dev.climbromania.ro/traseu/177

Imagini si topo

Sumar

Faţă căzutăIarbă

Date traseu

Tip

Mixt

Grad

M4

Lungime / pasaje

4 LC

Numar lungimi

4

Altitudine plecare

1600 m

Orientare

N

Coordonate

45.431041972004195, 25.501037214653024 — Refugiul Costila

45.4308650368175, 25.50027278508378 — Intrarea în traseu

Sezonalitate

Recomandare generala

iarna

Luni recomandate

Ianuarie, Februarie

Luni acceptabile

Martie, Decembrie

Luni de evitat

Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, Septembrie, Octombrie, Noiembrie

Istoric si premiere

Premiera

Cornel Sain

Descriere scurta

Petit Jackson porneşte din Valea Coştilei şi se continuă pe faţa nordică a Ţancului Mic până în strunga unde se termina traseul Herman Buhl.

Descriere

Petit Jackson pornește din Valea Coștilei și se continuă pe fața nordică a Țancului Mic până în strunga lui Herman Buhl. Traseul este recomandat numai iarna, după ninsori și perioade cu temperaturi negative pentru a avea pământul și iarba înghețate. Traseul are mai multe variante, cea prezentată mai jos (care ține mai mult stânga) este cea mai frumoasă și curată.

LC 1: Plecăm în sus pe o rampă cu sufiecientă zăpadă, asigurând la copăceii de pe stânga. După 30m, terenul devine mai vertical, zăpada se împuținează. Aici avem o primă zonă în care trebuie să fim atenți (în dreptul unui copăcel căzut orizontal), căci ultima asigurare este foarte jos. După ce o depășim, ajungem la un copac cu cordelină, însă este recomandat să regrupăm 5m mai sus, mai confortabil, la un alt copac. 55m, grad M2plus

LC 2: În sus pe lângă copăcei, apoi pe o rampă ușoară până la perețelul din față. Aici se poate monta și o nucă pe partea stângă. Traversăm dreapta pe sub perețel, apoi în sus pe o rampă ușoară, apoi, cu atenție, trebuie să traversăm la loc stânga, pentru a reveni deasupra perețelului. Regrupăm pe stânga la primul copac. 45m, grad M3

LC 3: Este o lungime ușoară. În sus pe o rampă, asigurăm la copacii de pe dreapta, traversăm scurt stânga pentru a prinde rampa de mai sus (aici dacă nu este suficientă zapadă poate fi un mic pas de mixt, însă fără a pune probleme, având asigurarea pe dreapta, la copac). În sus pe rampă (care este ca o potecuță între copaci și stâncă), ajungem la un vâlcel, unde trebuie să descățărăm 1m, îl traversăm și continuăm în sus tot pe o potecuță între copaci și perete. Trecem de un copac înalt căzut orizonal (pe care în ocolim pe dreapta) și regrupăm la un ultim copac înainte de rampa din față. 55m, grad M2

LC 4: În sus pe rampă. Se poate monta un friend mediu, care stă excelent pe fisura din stânga (fisură de 5-6 cm) apoi, încă unul 5m mai sus, pe stânga, într-o alveolă (3-4cm), friend care de asemenea stă excelent. Urmează pasul traseului, o zonă verticală cu perne de iarbă nu foarte mari, nu foarte stabile, iar stânca cam friabilă. Pasajul este scurt (4-5m) însă nu prea avem voie să cădem. Din momentul în care am ajuns la copac, lucrurile devin banale, un vâlcel ce ne scoate în strunga unde se termină și Hermann Buhl. Regrupăm la pitonul de pe partea stângă. 55m, grad M4

Acces

Traseul pornește din Valea Coștilei, după ce trecem prima săritoare (care poate fi și descoperită), într-o zonă a peretelui mai curată, lipsită de vegetație.

Retragere

Din șa plecăm spre stînga, pe cealaltă parte a crestei urmînd o potecă unde Cornel Sain a montat corzi fixe, ce sunt de mare folos întrucît ne scutește de folosirea corzilor proprii, poteca surpîndu-se la un moment dat. După terminarea corzilor fixe traversăm un mic țanc ajungînd în strunga cu copacul de rapel. De aici:
- fie efectuăm un rapel de 20m apoi coborîm pe poteca, printre jnepeni pînă ce ajungem la baza Țancului Mic,
- fie efectuăm un rapel de minim 6m, dacă este suficientă zăpadă în vâlcelul care se lasă spre Valea Coștilei (pitonul de rapel cu inel este bătut tot în copac, cam la 1 m mai jos).

Surse

Poze - Rupi și Escamonde Ploiești

Comentarii si parcurgeri

Parcurgere · Bogdan Lazăr · 21 mar. 2021

Parcurgere · Rupi · 23 feb. 2019

3 LC

Parcurgere · Andrei Gurgu · 17 dec. 2016

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-08-17 20:22 UTC
AcasăTrasee
HartăCont