Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Imagini și topo




Sumar
Asigurări mobile
Iarbă
Pitoane
Acces
Se merge pe traseul turistic marcaj triunghi roșu spre Brâul Ciorânga Mare. În apropierea Refugiului Speranțelor urmăm potecuța către Padina lui Călineț. Se coboară Scara de Fier, apoi se intră pe Brâul de Mijloc. Pe brâu se traverseaza un prim vâlcel, iar la cel de-al doilea se urcă spre Degetul lui Călineț si se coteste dreapta pe Vâlcelului Caprelor. Acest traseu este comun cu accesul spre Muchia dintre Țimbale. Odată intrati pe Vâlcelul Caprelor, peretele în care se află traseele este cel din stânga. Se urcă pe vâlcel în jur de 50 m până la baza traseelor Surpriza Plăcută și Linia Deturnată; acolo există o clepsidră naturală prin care se poate trece un anneau pentru a se asigura secundul deoarece se porneste de pe niște brânițe de iarbă care nu sunt foarte comode.
Descriere
Linia Deturnată 5c/6a
Primul meu traseu la a cărui deschidre am participat alaturi de Teofil Vlad și Alexandru Dobra. Inca o dorinta implinita si o alta invatatura ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ 😀.
De ceva vreme imi doresc sa explorez cat mai mult, sa descopar lucruri noi, zone noi. Si, implicit, sa deschid si una sau mai multe linii noi. Asa am descoperit Peretele Caprelor (langa Degetul lui Calinet), iar acolo vazusem mai multe posibile linii care ma atrageau. Intre timp am descoperit ca in acel perete mai fusesera catarate cateva trasee asa ca ma restrans posibilele linii si m-am orientat catre una din zona lui centrala.
Sambata 30 mai am pornit alaturi de Teo si Alex cu gandul sa deschidem o linie noua. Eu unul eram foarte motivat si agitat incat mi-au cazut papuceii de la baza peretelui 😁 cand ma pregateam sa pornesc pe prima lungime. Pana m-am intors cu ei Teo deja plecase, iar eu urmam sa pornesc pe lungimea cu "diedrul" pe care il tintisem de ceva vreme. Si a venit si randul meu, am plecat din prima regrupare, am facut o traversare de vreo 4m spre dreapta, am asigurat, iar tocmai cand voiam sa atac diedrul vietii mi-au sarit in ochi doua pitoane vechi. Asta m-a deturnat total (de unde si numele). Voiam sa evit orice posibila linie deja deschisa asa ca m-am intors cativa metri si am pornit vertical ceva mai aproape de regruparea nostra. Si de aici restul e poveste...
Au iesit 3 lungimi pe care le consider faine, Teo alegand pentru a-3-a o linie care mi-a placut tare mult. Am mai mers eu pe creasta o asa zisa a-4-a lungime până aproape de captul ei dinspre Muchia dintre Țimbale, iar de acolo am facut un rapel de vreo 35m si am ajuns din nou jos aproape de Vâlcelul Caprelor.
Ne-am gandit sa cotam asa :
L1: 5c, R2, 52m.
L2: 5c-6a, R1, 35m.
L3: 5c-6a, R2, 45 m.
L4: creasta cu grad maxim 4c, 40m.
Toate regrupările au 2 pitoane legate cu cordelină pentru vizibilitate.
Retragere
Odată ajunși la regruparea din creastă se porneste ascendent în directia Muchiei dintre Țimbale. La un moment dat se ajunge pe cel mai înalt punct al Crestei, iar apoi se continuă descendent inițial peste niște jnepeni, iar apoi în ușoară descățărare. Se ajunge la o statie de rapel formată în 2 pitoane egalizate cu cordelină. Stația prezintă un maillon din care se rapelează către stânga cum privim Muchia dintre Țimbale. Între ultima regrupare și stația de rapel sunt în jur de 70 m. Rapelul până jos este de aproximativ 40-45 m. După rapel se coboară pe Vâlcelul Caprelor.
Surse
Descriere și foto: Petre Bogdan.
Comentarii
0 comentarii
Tot ce vezi aici e scris de alți cățărători și alpiniști. Informația despre trasee rămâne bună doar dacă cei care le parcurg o mai și scriu. Cu un cont îți poți nota parcurgerile, iar observațiile tale ajută pe următorul care intră pe traseu.
Sumar
Asigurări mobile
Iarbă
Pitoane
Grade
| Grad angajament | R2 |
|---|
Conversie grade
Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.
| Sistem | Impus | Rotpunkt |
|---|---|---|
| UIAA | 6+ | |
| Fr | 6a | |
| Brit | HVS | |
| YDS | 5.10a |
Dificultate
| Număr lungimi | 4 |
|---|
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Localizare
| Orientare | V |
|---|
Echipament
| Mobile |
|---|
| 2 seturi friend-uri: 0.3 - 3 (Totem și Wild Country), 1 BD Cam nr. 4, un set DMM offset nuts (nu am folosit deloc), mai multe BD Peckers (diferite dimensiuni) folosite în LC1 și LC3 și câteva pitoane. |
Premieră și reparații
Premieră
30.05.2026
Poveste
- Teofil Vlad(Cap schimbat)
- Petre Bogdan Ioncea(Cap schimbat)
- Alexandru Dobra(Secund)
Prima repetare
- Adelin Udeanu
Parcurgeri recente
Vezi toate (2)Referințe
Nicio referință încă.
Adaugă o referință© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.
v2026-10-15 20:43 UTC